Dacă ar fi să ascultăm vocea poporului...multe vorbe de duh şi superstiţii o să ne fie dat să auzim. Unii se nasc sa le spună, alţii se nasc să le recepteze şi să le transmită mai departe iar restul se nasc să-şi ghideze acţiunile în funcţie de ele...Ultima categorie de oameni fac parte dintr-o lume telenovelistică şi constipată conceptual. Ţin să subliniez că este doar părerea mea de om care nu se încadrează în nici una dintre categoriile mai sus menţionate. Imposibil ziceţi voi? Ha! Ha! Ha! Asta face parte din ciclul "Persoanele de faţă se exclud". Adesea fac afirmaţii contradictorii dar să recunoaştem ca oamenii ca mine sunt indispensabili societăţii. Nu vreau să insist aici. Gândirea paradoxală şi pseudo-logico-paranormala pe care o posed e tot ce am. Sunt un privitor distant care analizează fenomene contemporane laice pentru că de partea spirituală are cine să se ocupe acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin!
Stau şi meditez câteodată în bucătăria mea de 11 metri pătraţi, înadins poziţionată pe un scaun pe colţul mesei, îmbâcsindu-mi plămânii nesiliconaţi cu nicotină de 0.9 mg, gudron de 10 mg şi monoxid de carbon de 10 mg nu înainte de a lua o gură de aghiazmă...Şi ca să nu am timp să dau gândurilor mele ocazia să suprasolicite neuronii de aşa manieră încât să ajung să fac parte din prima categorie de oameni menţionată la început, intervine ceva. Ori începe să-mi răsune poşeta (aruncată pe jos în mod voit pentru a face în ciuda superstiţiei conform căreia rămâi falit la comiterea gestului) din cauza unuia/uneia care se plictiseşte la vreo 200 km depărtare, ori apare bunică-mea care pare mai afectată de şederea mea "neortodoxă" pe colţul mesei decât de a N-a ţigară aprinsă care poluează bucătăria şi treptat toată casa. Trecerea de la starea de meditaţie acută la soneria agresivă "hard-rockistă" a telefonului meu sau la vocea sugrumată a bunică-mii care e pe punctul de a face incantaţii şi descântece de frică să nu ramân nemăritată, e prea bruscă. Sătulă de toate astea si îmbătată de visurile mele de burlacă independentă şi puternică ies să iau o zgură de aer, căci locuiesc în "X oraş- mai mult praf decât oraş"(prietenii ştiu de ce). Când credeam că sunt finally alone with my thoughts, zgomotul papucilor unei vecine pe asfalt mă trezeşte. Cu un "Bună!" reuşeşte să-mi dea un restart iar cu un "Ce faci?" îmi dă ocazia să bălmăjesc un "Tocmai plecam". Bine'nţeles că şi de data asta vocea ei de 8 octave mi-o acoperă pe a mea printr-o invitaţie la o plimbare prin cel mai apropiat parc. Având o fire sociabilă, accept propunerea căci WTF? E duminică. Şi Creatorul s-a odihnit a 7-a zi...darmite noi că suntem fiinţe omeneşti (unele bipede, altele patrupede şi altele-mai rău-unipede-acest termen din vocabularul meu este peiorativ pentru că îi desemnează pe cei care trăiesc pe picior mare nowadays on our myoritic lands, manelarii, care din motive neânţelese de mine s-au aciuat mare parte exact în cartierul dar mai ales în blocul în care locuiesc eu)...Dar vai! Incredibil! Descopăr cu stupoare că mi-am uitat sursa de producere rapidă a serotoninei în casă. Nu am ţigările la mine! De data asta nu lenea e cea care mă împiedică să mă duc să-mi iau paiele nicotinate din casă ci o smucitură a vecinei care mă atenţionează că se spune că nu e bine să te întorci din drum. Accept ţigara oferită zâmbind compătimitor în timp ce ea admiră un bebeluş în cărucior şi îl scuipă de 3 ori să nu-l deoache, după care începe să turuie pe teme ce constituie punctul ei forte: ultima telenovelă aparută, prezicerile astrologice ale fiecărei zodii în parte, modă, muzică şi alte bazaconii. Mimez interesul şi mă amuz copios pe seama poziţiei astrelor în ziua respectivă: cuadratura Venus-Mercur-Jupiter-Pluto îmi este defavorabilă. Mă rugam la Dumnezeu să nu apară o pisică neagră căci îmi era de ajuns că era o zi de 13 şi nu vroiam să-i văd faţa lividă la vederea bietei feline. Începusem să număr în gând şi trecusem de multă vreme de 100...Disperarea de fată mare din ea şi visurile din copilărie la prinţul brunet cu ochii albaştri călare pe un cal neapărat alb o făceau să mă interogheze obositor dacă "s-a făcut fix". Picătura chinezească e minciună pe lângă torturile astea...Nu trece mult timp şi pot să exclam în gând "Saved by the bell!" pentru că soneria agresivă "hard-rockistă" se face auzită şi îi mulţumesc Divinităţii (tot în gând). Între noi fie vorba, am scăpat de multă vreme de efectele educării copilului prin metoda religioasă arhicunoscută de genul: "Ai grijă ce faci că Dumnezeu e peste tot şi te vede" aşa că mai încalc o poruncă din decalog (oare a câta pe ziua de azi?) şi o mint că trebuie să fiu undeva în scurt timp. Simulez puţină tristeţe căci mi-e foarte greu să-mi iau rămas bun de la toţi cei care fac parte din a 3-a categorie (şi anume cea telenovelistică) şi care ne încântă cu cel puţin una bucată şablon telenovelistic pe minut. Nu e mai bine să eviţi să fii într-o categorie anume? Ideal e să faci slalom printre ele şi diverse combinaţii dar aveţi grijă că se spune că "ce-i mult strică".
